A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Strângerea de semnături pentru demiterea primarului municipiului Suceava avansează rapid. Peste 7.000 de suceveni și-au exprimat deja nemulțumirea față de creșterile de taxe și modul în care sunt gestionate parcările rezidențiale. Mihai Crăciun, inițiatorul demersului, acuză administrația locală că încearcă să intimideze cetățenii prin avertismente privind colectarea de date personale și critică modul superficial în care purtătorul de cuvânt, Alexandru Covașă, transmite informațiile către public.
Inițiativa referendumului împotriva primarului Vasile Râmbu continuă să capteze atenția sucevenilor. Peste 7.000 de semnături au fost strânse în doar câteva zile, arătând nemulțumirea comunității față de creșterile de taxe și de modul în care se pregătesc parcările rezidențiale, care ajung să fie licitate ulterior.
Mihai Crăciun susține că administrația primăriei, prin purtătorul de cuvânt Alexandru Covașă, încearcă să descurajeze cetățenii, avertizându-i asupra colectării CNP-urilor și adreselor de email. Potrivit consilierului Mihai Crăciun, aparițiile publice ale primăriei prin conferințe de presă sunt recente și au început doar după ce a demarat demersul pentru referendum, iar până atunci, primarul Vasile Râmbu și viceprimarul Ion Cușnir nu considerau necesar să comunice direct cu cetățenii. Alegerea lui Alexandru Covașă ca purtător de cuvânt din cadrul PNL pare să fi venit mai degrabă din aprecierea stilului său de formulare, decât dintr-o strategie reală de informare transparentă. Mihai Crăciun le transmite sucevenilor să nu se lase influențați de declarațiile oficiale și să participe activ la demersul pentru demiterea primarului.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...