A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Cel mai mare buget din istoria Consiliului Județean Suceava a fost votat de membrii deliberativului, dar și cele mai mari sume alocate pentru proiectele de dezvoltare. Totalul veniturilor instituției pentru acest an este de 1,049 miliarde de lei.
Potrivit președedintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, sumele prevăzute în legea bugetară anuală și comunicate Consiliului Județean Suceava de Administrația Județene a Finanțelor Publice Suceava, de finanțările PNDL, PNI Anghel Saligny și PNRR, de finanțările de la bugetul de stat și de la Uniunea Europeană destinate proiectelor aflate în implementare.
Totodată, e vorba și de sumele destinate plății drepturilor persoanelor cu handicap, precum și de justa estimare a veniturilor proprii, prin aceste surse de finanțare s-a construit partea de venituri a bugetului județului Suceava la nivelul sumei de 1.049.503.430 lei. Montajul financiar în care a fost încadrat bugetul Consiliului Județean Sucxeava a fost crticat de consilierii liberali.Au urma minute bune de contre între conducerea CJ Suceava și aleșii județeni liberali, însă în cele din urmă proiectul de buget a fost votat cu 35 de voturi pentru si o abținere.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...