A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Acordul comercial UE–Mercosur a fost blocat temporar în Parlamentul European, după ce eurodeputații au votat pentru solicitarea unui aviz juridic din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Prima rezoluție, care cere clarificări juridice privind compatibilitatea acordului cu tratatele UE, a fost adoptată cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri. O a doua rezoluție, cu un demers similar, a fost respinsă, întrunind 225 de voturi pentru, 402 împotrivă și 13 abțineri.
În acest context, acordul Mercosur, puternic contestat în mai multe state membre, inclusiv în România, a fost trimis spre analiză la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, procedură care amână aplicarea documentului până la o clarificare juridică.
Nemulțumirile sunt vizibile și la nivel local. Agricultorii români au ieșit în stradă încă de la finalul săptămânii trecute, în mai multe zone ale județului Iași. Aceștia acuzau riscuri majore pentru agricultura autohtonă. Protestele au continuat de luni pe drumul european E85, în zona Cumpărătura, unde fermierii au blocat traficul pentru a-și exprima opoziția față de acord. De asemenea, la Antoceni mai mulți agricultori au ieșit cu tractoarele în stradă, marți.
Miercuri, manifestațiile au fost reluate pe E85, iar la ora 14:30, coloana de protestatari se îndrepta spre municipiul Fălticeni, semn al unei tensiuni sociale în creștere în rândul fermierilor afectați de politicile comerciale europene.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...