A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Poliția Suceava a desfășurat vineri, 5 decembrie, o intervenție de amploare în Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, acțiune menită să crească siguranța elevilor și să prevină comportamentele de risc în campusul școlar. În intervalul 10:00–12:00, forțe din mai multe structuri au verificat atât elevi, cât și agenți economici din apropierea unității de învățământ.
În cadrul intervenției au fost realizate cinci controale la agenți economici și 318 verificări corporale și ale bagajelor elevilor, fără a fi găsite obiecte periculoase sau substanțe interzise. Polițiștii au legitimat 22 de persoane, inclusiv 14 elevi care absentau de la ore, fiind redirecționați către clase. Activitatea a inclus și cinci sesiuni educative pentru 99 de elevi și instruirea a 72 de cadre didactice, cu teme privind legislația pentru minori, răspunderea penală și identificarea riscurilor din mediul școlar. La operațiune au participat 13 polițiști și patru jandarmi, iar autoritățile transmit că astfel de verificări vor continua și în alte unități de învățământ din județ.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...