A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Polițiștii au publicat primele informații legate de perchezițiile organizate marți, printre care s-a numărat și adresa activistului Andrei Neșculescu. Potrivit oamenilor legii, cercetările scot la iveală fapte comise de acesta și de un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Bilca, în perioada iunie – octombrie 2025. În mod repetat, Andrei Neșculescu, împreună cu complicele său din Bilca, ar fi săvârșit nouă acte materiale de șantaj în cazul mai multor persoane fizice și juridice.
Neșculescu, cunoscut ca activist preocupat de protecția mediului, ar fi amenințat mai multe persoane sau societăți pentru a obține bani ori prestări de servicii, în schimbul nepublicării unor imagini cu presupuse ilegalități sau nereguli.
Anchetatorii au efectuat marți percheziții la trei adrese, printre care locuința bărbatului din Bilca și cea a activistului. În urma acestora au fost ridicate mai multe probe, inclusiv telefoanele pe care cei doi le-ar fi folosit. Atât Neșculescu, cât și presupusul său complice, în vârstă de 43 de ani, din Bilca, au fost aduși la audieri în baza unor mandate de aducere.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal de șantaj în formă continuată și complicitate la șantaj.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...