A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Un botoșănean s-a urcat beat la volan si a ieșit pe drum cu mașina fără asigurare și cu autorizația provizorie de circulație expirată. Polițiștii l-au oprit înafara localității Prajeni, județul Botoșani.
Nu doar actele au fost problemă pentru care polițiștii i-au făcut bărbatului dosar penal, ci și alcooltestul care a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul are acum dosar penal pentru punerea în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului. El a fost prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar oamenii legii l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...