A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Un biciclist și o șoferiță s-au ales cu dosar penal pentru dare de mită, la Botoșani, după ce au încercat să scape de rigorile legii, oferindu-le bani agenților de la Rutieră.
Primul caz a vizat un biciclist oprit pentru control, după ce polițiștii au observat că se deplasa haotic pe un drum județean. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În timp ce agentul întocmea procesul-verbal, biciclistul i-ar fi oferit 88 de lei pentru a nu fi sancționat.
Polițiștii au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, iar întreaga interacțiune a fost surprinsă de camera de corp din dotarea agentului. Ofițerii DGA ajunși la fața locului pentru documentarea primei fapte au fost sesizați, la scurt timp, cu privire la un al doilea caz.
De această dată, un autoturism a fost oprit după ce șoferul ar fi încălcat normele de circulație. Pasagera din dreapta i-ar fi oferit agentului o bancnotă de 200 de lei și i-ar fi cerut să nu aplice măsurile legale. Și în acest caz, polițiștii au sesizat ofițerii anticorupție, iar momentul a fost surprins de camera de corp.
Cele două cazuri sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...