A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Primăvara acestui an a adus o amplă campanie de împăduriri în județul Suceava, derulată în cadrul „Lunii pădurii”.
Sute de hectare au fost regenerate, cu milioane de puieți plantați în fondul forestier de stat și privat.
La acțiuni au participat mii de voluntari, de la elevi și profesori, până la instituții publice și structuri de intervenție.
Campania de împăduriri desfășurată în primăvara acestui an în județul Suceava a vizat regenerarea a sute de hectare de pădure, atât prin plantări artificiale, cât și prin regenerare naturală, a transmis purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Suceava, Cezar Tulbure.
Reprezentantul silvic a mai susținut că lucrările au fost realizate în toate cele 23 de ocoale silvice, cele mai mari suprafețe fiind înregistrate în zonele de munte, unde condițiile au permis intervenții extinse. Mobilizarea a fost una semnificativă: peste o mie de voluntari au participat la acțiuni, în cadrul a zeci de activități desfășurate împreună cu școli, instituții și organizații partenere. Autoritățile silvice au subliniat că împădurirea rămâne una dintre cele mai importante activități pentru menținerea echilibrului ecologic și pentru viitorul pădurilor din județ. Împăduririle din acest an confirmă un efort susținut de refacere a fondului forestier, realizat prin mii de puieți și implicarea comunității, cu obiectivul clar de a lăsa generațiilor viitoare un mediu mai echilibrat și mai sănătos.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...