A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Fostul director al Școala Gimnazială Brodina, profesorul Vasile Ursulean, a solicitat reluarea activității didactice începând cu data de 4 martie, odată cu expirarea concediului fără plată pe care l-a avut în ultimul an. Acesta s-a aflat anterior în centrul unui scandal public după apariția unor fotografii indecente în mediul online.
Inspectorul școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Ciprian Anton, a declarat că profesorul a depus documentele necesare pentru reluarea activității.
Potrivit acestuia, din punct de vedere administrativ, dosarul îndeplinește condițiile legale pentru revenirea în sistem, însă conducerea inspectoratului a subliniat că situația va fi analizată de conducerea unității de învățământ. Consiliul de Administrație al școlii urmează să se întrunească pentru a demara o cercetare disciplinară. La ședința Consiliului de Administrație va participa și un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Cazul a devenit public în ianuarie 2025, când imagini indecente în care apărea profesorul au circulat pe rețele de comunicare online, provocând reacții din partea părinților și a comunității locale. În urma apariției acestor imagini în spațiul public, Vasile Ursulean și-a prezentat demisia din funcția de director și a intrat în concediu fără plată.
În paralel, cazul face obiectul unei anchete penale aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, investigația nefiind finalizată până în prezent.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...