A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de caniculă, valabilă de joi, 20 august, ora 10:00, până vineri, 21 august, ora 10:00. În acest interval sunt prognozate temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic și nopți tropicale.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, joi, în Moldova, Maramureș, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei și al Crișanei, temperaturile maxime vor ajunge, în general, la 34-37 de grade Celsius.
Pe arii extinse va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic accentuat. Local, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, condiții care vor caracteriza o noapte tropicală.
România a trecut, în ultimele zile, prin schimbări bruște ale temperaturilor. Între zilele de luni și marți, diferențele au ajuns, în unele zone, la aproximativ 14 grade Celsius, iar vremea se menține instabilă din punct de vedere termic.
De joi, temperaturile vor crește din nou, iar valul de căldură va readuce în atenție efectele caniculei și ale disconfortului termic.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...