A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
O tragedie rutieră a fost evitată la limită sâmbătă, pe un drum din județul Botoșani. Camera de bord a unui autoturism a surprins momentul în care un șofer aflat în depășire trece razant printre alte două mașini, într-o manevră extrem de riscantă.
Imaginile, surprinse la intrarea în județul Botoșani dinspre Suceava, arată cum un autoturism parcat pe marginea drumului pornește de pe loc. În aceeași fracțiune de secundă, din sens opus apare o mașină angajată în depășirea unui alt vehicul, revenind pe banda sa în ultimul moment.
Șoferul aflat în depășire trece razant printre cele două autoturisme, evitând la limită un impact frontal. Dacă unul dintre conducătorii auto nu ar fi reacționat la timp sau dacă manevra ar fi durat o fracțiune de secundă în plus, consecințele ar fi putut fi dramatice.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...