A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Cei patru copii ai părintelui Ioan Cozma s-au întors în sânul familiei, după zile dificile petrecute în spital. După ce, săptămâna trecută, Alexie, copilul de 3 ani, și Xenia, sora sa de 8 ani, au fost externați, vineri, 16 ianuarie, și ceilalți doi copii au fost lăsați să plece acasă.
Potrivit directorului medical al unității spitalicești, Iustin, în vârstă de 17 ani, și Filofteia, de doar un an, vor urma un program obișnuit de recuperare, în urma fracturilor și contuziilor suferite în accident.
Din păcate, tragedia a avut și un deznodământ dramatic. Cel de-al cincilea copil al familiei, un băiat de 14 ani, și-a pierdut viața la spitalul din Vatra Dornei. Acesta a fost înmormântat la Mănăstirea Buciumeni din municipiul Fălticeni.
Reamintim că familia preotului a fost grav încercată în urma accidentului rutier în care mama și cei cinci copii se aflau într-un autoturism care s-a răsturnat în albia râului Bistrița, după ce vehiculul a căzut de la o înălțime de aproximativ 6 metri.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...