A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Casa de Asigurări de Sănătate Suceava anunță că, de la 1 ianuarie 2026, pacienții fără venituri, înscriși în Programul național de oncologie, vor fi considerați persoane asigurate și vor beneficia de tratamente și servicii medicale până la vindecare. Astfel, autoritățile încearcă să dreagă imaginea unui sistem de sănătate șubrezit chiar de deciziile lor.
Un anunț prezentat ca o măsură de protecție socială, dar care vine pe fondul unor tăieri și restrângeri de drepturi decise de Guvern, prin ordonanțe de urgență, fără dezbatere publică. Potrivit CAS Suceava, și pacienții neasigurați incluși în programele naționale pentru HIV/SIDA și tuberculoză vor beneficia de servicii medicale, medicamente și întregul pachet de bază, până la vindecarea afecțiunii. La fel, bolnavii neasigurați din alte programe naționale de sănătate ar urma să aibă acces la consultații, spitalizări și tratamente. În realitate însă, aceste drepturi sunt prezentate ca favoruri, nu ca obligații ale statului, într-un sistem în care bolnavii sunt puși să suporte consecințele haosului legislativ și ale deciziilor luate strict pe criterii bugetare. În lipsa unor politici coerente și asumate, sistemul de sănătate rămâne un câmp de experimente administrative, iar pacienții doar simple cifre într-un bilanț contabil.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...