A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Elevii din județul Suceava au obținut rezultate notabile la etapele județene ale mai multor olimpiade școlare, calificându-se în număr semnificativ la fazele naționale ale competițiilor de biologie, „Științele Pământului” și informatică.
Etapa județeană a Olimpiadei naționale de biologie s-a desfășurat la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și a reunit 120 de elevi din clasele IX–XI. În urma evaluării, trei elevi s-au calificat direct la etapa națională, obținând cele mai mari punctaje la nivelul fiecărei clase, iar alți patru au fost selectați ulterior, în urma centralizării rezultatelor la nivel național.
Lotul județean, format din șapte elevi, va reprezenta Suceava la etapa națională programată în perioada 20–24 aprilie 2026, la Drobeta-Turnu Severin. Elevii provin de la mai multe colegii din județ, printre care Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc. Lotul va fi însoțit de prof. Drumea Mariana.
Tot la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava a avut loc și etapa județeană a Olimpiadei naționale interdisciplinare „Științele Pământului”, competiție care a evaluat cunoștințele elevilor din domenii precum fizica, chimia, biologia și geografia.
În urma rezultatelor, doi elevi au obținut calificarea la etapa națională, care va avea loc în perioada 14–17 mai 2026, la Timișoara. Locul I a fost obținut de eleva Macoveiciuc Sabrina-Giulia, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, iar locul al II-lea de elevul Buzilă Victor-Constantin, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. Competiția a fost coordonată de inspectorul școlar pentru geografie, prof. Doinița Felicia Țolca.
De asemenea, 13 elevi suceveni s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de informatică, una dintre cele mai exigente competiții școlare, care testează abilități avansate de programare și gândire algoritmică. Dintre aceștia, șapte elevi de gimnaziu vor participa la etapa națională organizată în perioada 22–26 martie 2026, la Baia Mare, iar șase elevi de liceu vor concura în perioada 26–30 martie 2026, la Pitești.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...