A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Peste 100 de polițiști și luptători ai structurilor de intervenție din mai multe județe ale țării, dar și forte speciale din Ungaria și Republica Moldova, au participat săptămâna aceasta la exerciții de perfecționare. Momentul final al exercițiulu a fost vineri, când trupele SA au organizat o demonstrație tactică î teren, pe baza unui scenariu operativ amplu. Colegul nostru Andrei Munteanu și-a petrecut ziua alături de forțele speciale, iar cum a decurs totul aflăm în materialul următor.
Forțe impresionante ale polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au organizat un exercițiu amplu la finalul stagiului de pregătire Blue Guardians, ediția a III-a.
Forțele speciale din România, Ungaria și Republica Moldova s-au reunit și au desfășurat exerciții timp de patru zile. După mai multe zile de pregătire tactică, antrenamente în teren dificil și trageri cu toate categoriile de armament din dotare, a urmat un exercițiu tactic organizat la Aerodromul din Suceava.
Trupele speciale au urmărit mai multe persoane suspectate de comiterea unui jaf la o bancă din Suceava. Potrivit scenariului, suspecții au încercat să se adăpostească în clădirea aerodromului și au ripostat cu focuri de armă asupra luptătorilor SAS.
În cadrul intervenției pentru prinderea persoanelor înarmate, conform scenariului, luptătorii SAS au descins atât terestru, cât și aerian la locul intervenției, folosind un elicopter Black Hawk.
Luptătorii SAS au intervenit în clădirea în care se aflau suspecții care luaseră ostatici. Trupele speciale au pătruns în forță pentru neutralizarea amenințării. A urmat evacuarea răniților, care au fost transportați pe calea aerului cu elicopterul Black Hawk. Ulterior, luptătorii SAS au extras din clădire persoanele bănuite de comiterea jafului.
Structurile speciale de intervenție au pus în aplicare metodele și tehnicile exersate pe parcursul întregii săptămâni.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...