A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Profesorii și personalul didactic auxiliar din învățământul de stat ar urma să primească încă un an pentru utilizarea primei de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, după ce Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a termenelor. Măsura vizează aproape 276.000 de beneficiari și urmărește să evite situația în care banii europeni ar rămâne nefolosiți.
Mai mult timp pentru formare profesională, cărți și echipamente necesare la clasă. Cadrele didactice ar putea utiliza prima de 1.500 de lei până în vara sau toamna anului 2027, în funcție de forma de învățământ în care activează.
Modificarea a fost necesară deoarece, în forma inițială, cardurile puteau fi alimentate până la 31 august 2026, iar banii trebuiau folosiți până la aceeași dată. Astfel, cadrele didactice ale căror carduri ar fi fost încărcate târziu riscau să nu mai aibă suficient timp pentru utilizarea sumei.
Conform proiectului adoptat, termenul va fi prelungit până la 31 august 2027 pentru angajații din învățământul preuniversitar și până la 30 septembrie 2027 pentru personalul din învățământul universitar.
Prima este destinată cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din sistemul de stat, precum și personalului didactic din universități. Din valoarea totală, cel puțin 975 de lei trebuie utilizați pentru cursuri de formare profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educației.
Diferența poate fi cheltuită pentru cărți de specialitate, echipamente IT, materiale didactice și alte produse necesare desfășurării activității educaționale. Pentru profesori, suma poate însemna acces la un curs nou, la resurse moderne sau la instrumente care să îi ajute să pregătească mai bine orele.
Pentru a produce efecte, actul normativ trebuie să parcurgă etapele legale ulterioare adoptării, inclusiv promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...