A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Incendiu la Mănăstirea Sfântu Ilie, din apropierea municipiului Suceava. Focul a izbucnit luni după-amiază la paraclisul așezământului, iar la sosirea pompierilor, fumul ieșea puternic din zona acoperișului. Exista riscul ca incendiul să se extindă, însă salvatorii au reușit să-l localizeze. În apropiere se află și biserica monument istoric ctitorită în vremea lui Ștefan cel Mare.
Fumul care ieșea din paraclis a fost observat de doi oameni aflați în zonă. Aceștia au dat alarma și au încercat să deschidă accesul în clădire până la sosirea pompierilor.
La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje. Focul afectase zona acoperișului, iar cantitatea mare de fum făcea intervenția dificilă. Principala misiune a salvatorilor a fost să oprească extinderea incendiului.
„Ne-am deplasat la fața locului cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de salvare și lucru la înălțime, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2. La fața locului incendiu se manifesta cu degajări mari de fum la nivelul acoperișului, cu pericol de propagare la întreaga construcție cu destinație Paraclis, dar și la alte construcții din vecinătate”, a declarat Gabriel Radu, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Intervenția pompierilor a limitat pagubele și a împiedicat focul să ajungă la clădirile învecinate. Unul dintre martorii ajunși înaintea echipajelor spune că partea de jos a paraclisului nu părea să fi fost atinsă de flăcări.
Paraclisul este amplasat în imediata apropiere a bisericii monument istoric a Mănăstirii Sfântu Ilie. Aceasta nu a fost afectată de incendiu. Deocamdată, cauza izbucnirii focului nu este cunoscută.
Primarul din Șcheia a intrat găsit în biserică Icoana Maicii Domnului intactă, iar asta, spune el, e semn de sus.
După stingerea incendiului pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...