A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Loteria Română ar putea primi autorizații anuale pentru funcționarea agențiilor loto din municipiul Suceava, însă doar în condiții stricte. Un regulament care stabilește procedura va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința de vineri, 31 iulie.
Consiliul Local Suceava va dezbate regulamentul privind autorizarea punctelor de loto tradițional operate de Loteria Română pe raza municipiului. Potrivit proiectului de hotărâre, autorizația de funcționare va fi emisă anual, numai cu aprobarea Consiliului Local. Pentru anul 2026, taxa de autorizare este stabilită la 500 de lei pe metru pătrat, iar sumele încasate vor constitui venit la bugetul local. Conform regulamentului în agențiile autorizate nu vor putea funcționa alte tipuri de jocuri de noroc. Dacă această prevedere va fi încălcată, autorizația va fi anulată.
Măsura completează hotărârea adoptată anterior de Consiliul Local, prin care în municipiul Suceava au fost interzise sălile de jocuri de noroc, agențiile de pariuri, cazinourile și alte activități similare. Singura excepție rămâne organizarea jocurilor de tip loto de către Loteria Română, în condițiile prevăzute de lege.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...