A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Mii de pelerini au participat miercuri la slujba arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Calinic, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Coada formată la racla cu sfintele moaște s-a întins pe mai mulți kilometri, iar printre pelerini s-au aflat credincioși veniți din toate colțurile țării.
Liturghia arhierească din ziua sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a adunat, ca în fiecare an, mii de pelerini în orașul Cetății de Scaun. Aproape 10.000 de credincioși din toate colțurile țării s-au strâns miercuri în jurul mănăstirii care poartă numele sfântului, cei mai mulți venind pentru a se ruga.
Unii pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău din cauza căldurii și a deshidratării. Echipajele SMURD și SAJ au intervenit pe parcursul întregii zile, alături de jandarmi, în condiții dificile.
Racla cu ocrotitorul Sucevei se află încă în baldachinul din curtea mănăstirii, unde credincioșii care au rămas la coadă continuă să vină pentru a se închina.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...