A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Zeci de credincioși au întâmpinat marți seară, la Catedrala „Învierea Domnului” din Fălticeni, procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Racla a ajuns în lăcașul de cult în jurul orei 22:30 și a rămas acolo până miercuri dimineață, oferind posibilitatea enoriașilor să se reculeagă și să se închine.
Credincioși din Fălticeni și din localitățile învecinate s-au rugat în fața sfintelor moaște, parte din tradiționala procesiune organizată anual în județul Suceava. Marți, racla a fost purtată prin mai multe comunități din zonă, printre care Râșca, Bogdănești, Mălini, Slatina, Cornu Luncii și Vadu Moldovei.
Seara, în fața catedralei din Fălticeni, numeroși credincioși au așteptat cu făclii și lumânări aprinse, în atmosferă de rugăciune și profundă emoție. „Am venit cu lumină în suflet”, ne-a spus unul dintre participanți.
Miercuri dimineață, soborul de preoți va continua traseul procesiunii spre localitățile Rădășeni, Cornu Luncii și Horodniceni, unde creștinii sunt așteptați să se alăture momentelor de rugăciune și binecuvântare.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...