A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Guvernul a adoptat, marți, ordonanțele de urgență privind tăierile din administrație și măsurile de relansare economică, un pachet legislativ care aduce schimbări majore în funcționarea instituțiilor publice și în relația statului cu contribuabilii. Actele normative vor intra în vigoare la șase luni de la promulgare.
Potrivit noilor prevederi, persoanele care înregistrează restanțe la impozite și taxe locale nu vor mai putea cumpăra sau înmatricula un autoturism. Măsura face parte dintr-un set mai amplu de instrumente menite să crească gradul de colectare a veniturilor la bugetele locale. În același context, autoritățile vor putea publica o „listă a rușinii” cu datornicii la bugetele locale.
Un alt capitol important vizează regimul amenzilor rutiere. Șoferii care nu își achită sancțiunile contravenționale riscă suspendarea permisului de conducere. Conform actului normativ, pentru fiecare 50 de lei neachitați se va aplica o zi de suspendare, perioada totală putând ajunge până la maximum șase luni.
Reforma vizează și restructurarea administrației publice. Numărul consilierilor va fi redus, iar la nivelul consiliilor județene și al primăriilor vor fi operate ajustări de personal. Aproximativ 30% dintre consiliile județene și primării funcționează în prezent cu doar 20% din posturi ocupate, situație care va fi reevaluată în cadrul procesului de reorganizare.
În ceea ce privește poliția locală, noul standard stabilit este de un polițist local la 1.200 de locuitori. Aplicarea acestei formule ar putea conduce la desființarea a 609 posturi la nivel național.
Reducerile de personal vor viza și prefecturile, unde schemele de personal vor fi diminuate cu 25%. De asemenea, autoritățile analizează posibilitatea externalizării creanțelor bugetare, astfel încât recuperarea datoriilor să poată fi realizată prin entități specializate.
Reprezentanții Executivului susțin că pachetul de măsuri este necesar pentru eficientizarea administrației și consolidarea capacității financiare a autorităților locale.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...