A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Un caz de o gravitate deosebită este anchetat de polițiștii din Botoșani, după ce un bărbat în vârstă de 48 de ani ar fi fost ucis, iar ulterior îngropat în curtea locuinței în care acesta trăia împreună cu partenera sa.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cercetările desfășurate sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au permis stabilirea identității victimei.
Anchetatorii au stabilit, la acest moment, că bărbatul s-ar fi aflat în locuința comună cu partenera sa, o femeie de 50 de ani, când între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan. În timpul altercației, femeia ar fi folosit un obiect înțepător și i-ar fi provocat o leziune în zona toracelui.
Leziunile suferite ar fi dus, în cele din urmă, la decesul bărbatului. Ulterior, potrivit anchetatorilor, femeia ar fi îngropat trupul acestuia în curtea imobilului, în încercarea de a ascunde cele întâmplate.
În urma probatoriului administrat până în prezent, femeia de 50 de ani a fost reținută duminică, 9 august, pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului criminalist, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub forma omorului calificat, iar anchetatorii urmează să stabilească întreaga situație de fapt și răspunderea penală a persoanei cercetate.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...