A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Percheziții de amploare la frontiera României cu Ucraina. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au descins, luni dimineață, la birourile vamale din punctele de trecere a frontierei Siret și Racovăț, dar și la domiciliile mai multor persoane. Anchetatorii au pus în executare mai multe mandate și au ridicat documente, printre care planificările de serviciu și condicile de prezență ale angajaților.
În centrul verificărilor se află șeful Biroului Vamal Racovăț, alături de mai mulți lucrători vamali și alte persoane suspectate că ar fi participat la presupuse acte de corupție.
Potrivit informațiilor obținute până acum, ancheta vizează infracțiuni de luare și dare de mită, inclusiv în formă continuată, complicitate la aceste fapte, cumpărare și complicitate la cumpărare de influență, abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu. Faptele cercetate s-ar fi petrecut începând din anul 2023 și până în luna mai 2026.
Noua acțiune nu pornește însă de la zero. În mare parte, este vorba despre componenta de corupție desprinsă din amplul dosar instrumentat inițial de DIICOT Suceava și preluată ulterior de DNA Suceava, ca urmare a competenței procurorilor anticorupție. Astfel, o parte dintre persoanele vizate acum au mai apărut și în ancheta declanșată în luna mai.
Atunci, DIICOT a coordonat 137 de percheziții în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Vrancea, într-un dosar privind mai multe grupări suspectate de contrabandă. Anchetatorii susțineau că prin punctele de frontieră ar fi fost introduse ilegal în țară țigări, alcool etilic, pesticide și alte produse, cu presupusul sprijin al unor angajați ai statului. Șapte persoane, între care lucrători vamali și polițiști de frontieră, au fost reținute, iar alte cinci au fost plasate sub control judiciar.
Șeful Biroului Vamal Racovăț, vizat și de actualele percheziții, fusese cercetat în dosarul DIICOT pentru presupuse fapte comise înainte de numirea sa în funcția de conducere.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...