A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Un polițist de frontieră ucrainean a fost rănit duminică, în urma unui incident grav petrecut la granița dintre Ucraina și România, în zona Bucovinei, după ce șoferul unui SUV a încercat să treacă ilegal frontiera.
Potrivit informațiilor publicate de Biziday, în autoturism se aflau șapte persoane. Șase dintre acestea au fost reținute de autorități, în timp ce a șaptea este în continuare căutată.
Autoritățile ucrainene au transmis că șoferul vehiculului a ignorat somațiile polițiștilor de frontieră și a efectuat o manevră periculoasă, îndreptându-se spre patrula aflată în misiune. Acesta ar fi încercat să forțeze sistemele de blocare a frontierei și să părăsească ilegal teritoriul Ucrainei, cu intenția de a intra în România.
La scurt timp după incident, SUV-ul a fost descoperit abandonat într-o zonă împădurită din apropiere. Operațiunile de căutare continuă pentru identificarea și capturarea celui de-al șaptelea suspect.
Starea polițistului rănit nu a fost detaliată deocamdată, iar autoritățile desfășoară o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...