A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite polițiștilor locali să poarte camere video cu sunet în timpul serviciului. Camerele pot fi folosite în spațiul public, fără acordul persoanelor, în situații precum legitimări, constatarea contravențiilor, imobilizări sau intervenții pentru protejarea vieții și a ordinii publice.
Atunci când este posibil, cetățenii vor fi anunțați că sunt înregistrați, iar primăriile au obligația de a informa public că polițiștii locali sunt dotați cu aceste echipamente. Înregistrările vor fi păstrate maximum 6 luni și apoi șterse, cu excepția cazurilor în care sunt folosite ca probe în instanță. Autoritățile locale pot accesa fonduri europene pentru implementarea sistemului.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...