A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Fermierii din județul Suceava protestează, de la începutul acestei săptămâni, față de acordul UE–Mercosur, pe care îl consideră dăunător agriculturii românești. Miercuri, după ora 13.00, aceștia au pornit cu tractoarele pe drumul european E85, din municipiul Suceava spre Fălticeni, deplasându-se cu viteză foarte redusă.
Coloana, formată din aproximativ 20 de vehicule agricole, este escortată de trei autospeciale ale Jandarmeriei.Autoritățile recomandă șoferilor să manifeste răbdare și să ia în calcul rute alternative, în condițiile în care traficul pe E85 este serios afectat.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...