A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Sute de persoane au fost legitimate, sâmbătă noaptea, de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Oamenii legii au organizat o razie amplă în municipiile Fălticeni și Gura Humorului.
Unul dintre obiective a fost drumul DN2. Zeci de șoferi au fost trași pe dreapta, iar polițiștii au verificat valabilitatea actelor și i-au testat pentru a stabili dacă au consumat alcool. Polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni, au reținut 3 permise de conducere, iar pentru 7 mașini au retras certificatele de înmatriculare. În cadrul acțiunii, peste 102 mașini au fost controlate la sânge de polițiști, iar 85 de șoferi au fost testați pentru consumul de alcool și droguri.
În total, în orașele Fălticeni și Gura Humorului, poliția a organizat 6 filtre, iar toate autoturismele au fost în vizorul polițiștilor.
Sălile de jocuri de noroc, cluburile și barurile din cele două orașe au reprezentat o altă prioritate pentru polițiști. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au călcat pragul a 11 săli de jocuri de noroc și a 15 localuri.
În cadrul acțiunii, peste 300 de persoane au fost legitimate de polițiști, iar intervenția s-a încheiat fără incidente grave.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...