A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Șoferul de TPL care a provocat accidentul în urma căruia cinci mașini au fost avariate, iar un stâlp a fost doborât, a fost reținut preventiv pentru 24 de ore. Între timp, polițiștii au primit și rezultatele analizelor de sânge, care confirmă faptul că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan. Mai exact, prima probă de sânge a indicat o alcoolemie de 2,74 g/l, iar cea de-a doua, de 2,62 g/l.
Gigel, bărbatul care conducea mijlocul de transport în comun, a fost testat cu aparatul etilotest imediat după accident, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. În dimineața respectivă însă, potrivit Monitorul de Suceava, bărbatul le-ar fi spus colegilor de serviciu că suferise un accident vascular cerebral.
Cert este că șoferul nu se află la prima abatere. Directorul TPL Suceava, Gabriel Petruc, a declarat că, după reangajare, în urma unei decizii favorabile obținute în instanță, bărbatul ar mai fi fost prins de două ori conducând sub influența alcoolului. Acesta fusese concediat anterior tot din acest motiv.
În prezent, șoferul era cercetat disciplinar, iar, potrivit lui Gabriel Petruc, cel mai probabil ar fi urmat să fie concediat în perioada următoare.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...