A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Drumul DN17 a fost scena unui accident rutier grav, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14:00. Două autoturisme s-au ciocnit frontal pe artera care leagă municipiul Suceava de orașul Gura Humorului.
Una dintre mașinile implicate plecase de acasă cu doar câteva minute înainte de tragedie. Ocupanții se îndreptau spre o mănăstire, iar într-o curbă din comuna Ilișești, potrivit martorilor, un șofer care venea din sens opus a lovit violent autoturismul. În urma impactului, un al treilea vehicul a fost avariat, după ce una dintre mașini a fost proiectată pe contrasens.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje medicale și autospeciale ale pompierilor. Salvatorii au găsit trei copii de vârste fragede și trei adulți, toți având nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, aceștia au fost transportați la spital.
În a treia mașină implicată se afla doar șoferița, care a scăpat cu o sperietură puternică. Vehiculele au suferit însă avarii serioase.
Martorii susțin că șoferul care ar fi provocat accidentul circula cu viteză. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...