A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Un proiect de lege care vizează digitalizarea și eficientizarea sistemului de cercetare, dezvoltare și inovare din România a fost adoptat de Senat și ar putea debloca un jalon din PNRR în valoare de aproximativ 972 de milioane de euro. Actul normativ, susținut de Ministerul Educației și Cercetării, promite reducerea birocrației, creșterea transparenței și atragerea de noi investiții în cercetare.
Potrivit ministrului interimar al Educației, Mihai Dimian, legea răspunde unei nevoi reale a sistemului românesc de cercetare, prin simplificarea procedurilor și introducerea unor instrumente moderne de gestionare a proiectelor.
Printre măsurile prevăzute se numără înființarea unui punct unic de contact electronic pentru competițiile de cercetare, crearea Observatorului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare și adoptarea standardelor europene privind resursa umană din domeniu.
Totodată, proiectul prevede înființarea Unității Centrale de Inovare – RoInovare, structură care va contribui la dezvoltarea parteneriatelor dintre universități, institute de cercetare și mediul economic, precum și la valorificarea rezultatelor cercetării în beneficiul societății.
Importanța legii este amplificată de faptul că aceasta reprezintă un jalon esențial din Planul Național de Redresare și Reziliență, asociat unei finanțări de aproape un miliard de euro. Mihai Dimian a subliniat că adoptarea proiectului transmite un semnal clar privind angajamentul României de a moderniza un sector strategic și de a evita pierderea unei finanțări de 972 de milioane de euro.
Cu toate că proiectul a trecut de Senat, acesta mai trebuie să primească și votul final al Camerei Deputaților pentru a deveni lege.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...