A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Tragedie la final de săptămână în Iași. O șoferiță în vârstă de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața vineri la Iași, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost implicat într-un accident rutier. Autoturismul a intrat în coliziune cu un camion și a căzut de pe pasarela Bucium din municipiu, de la o înălțime de aproximativ 10 metri.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri, cu autospeciale de descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă.
Femeia a fost găsită în stop cardio-respirator, iar medicii au aplicat manevre de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul.
Polițiștii criminaliști și cei de la rutieră efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...