A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier miercuri seară, la intrarea în municipiul Fălticeni, dinspre Roman, în zona cunoscută local sub denumirea de „barieră”.
Potrivit martorilor oculari, cele două mașini au intrat în coliziune, iar în urma impactului puternic unul dintre autoturisme a ricoșat și a lovit un stâlp de iluminat public, pe care l-a doborât la pământ. Imediat după impact, potrivit surselor Bucovina TV, persoanele aflate într-una din mașinile implicate au fugit de la locul faptei.
Alarma s-a dat în jurul orei 23:00, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și alte forțe de ordine.
O ambulanță a ajuns la fața locului, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...