A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Un bărbat de 49 de ani, cunoscut în sat ca persoană fără adăpost, și-a pierdut viaţa după ce a fost lovit în plin de o maşină, duminică seară, în centrul comunei Sulița, județul Botoșani.
Autoturismul implicat era condus de un tânăr de 30 de ani. Potrivit martorilor şi anchetatorilor, bărbatul încerca să traverseze strada regulamentar, pe o trecere de pietoni, când a fost izbit violent. Impactul a fost atât de puternic încât victima a fost proiectată la câţiva metri distanţă. La scurt timp după impact, la fața locului a sosit un echipaj al Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoșani, urmat de un echipaj SMURD cu medic. Bărbatul a fost găsit în stop cardio-respirator. Deși s-au făcut manevre de resuscitare, leziunile suferite erau incompatibile cu viața. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest — rezultatul a fost negativ.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...