A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Tarife mai mari pentru comercianții din piețele și Bazarul din Suceava. Consiliul Local va dezbate joi, 28 mai, un proiect care prevede aplicarea TVA de 21% peste chiriile și taxele deja majorate cu rata inflației.
Noile modificări apar după înființarea societății „Administrația Piețelor Suceava S.A.”, structură creată de Primărie pentru administrarea piețelor agroalimentare și a Bazarului. Potrivit proiectului, de la 1 iulie 2026, tarifele și chiriile vor include TVA de 21%, după ce acestea au fost deja indexate cu rata inflației de 5,6%. Astfel, comercianții vor plăti mai mult pentru spațiile din piețe și din Complexul Comercial Bazar, iar costurile suplimentare s-ar putea regăsi și în prețurile produselor de la tarabe. Proiectul inițiat de primarul Vasile Rîmbu va fi dezbătut în ședința Consiliului Local programată joi, 28 mai.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...