A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Un tânăr din județul Suceava, condamnat la închisoare pentru infracțiuni rutiere și judecat în dosare de trafic de droguri, este dat în urmărire generală. Bărbatul nu a fost găsit pentru punerea în executare a pedepsei.
Ionuț Bogdan Manoliu, în vârstă de 30 de ani, din Frasin, este căutat de Poliția Română, după ce nu a fost găsit pentru executarea unei pedepse definitive de 2 ani și 2 luni de închisoare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Gura Humorului și a rămas definitivă la Curtea de Apel Suceava, pe 9 aprilie. Bărbatul are mai multe dosare penale, fiind acuzat de conducere fără permis și implicat într-un dosar amplu de trafic de droguri instrumentat de DIICOT. În trecut, acesta a fost prins la volan fără permis și testat pozitiv la mai multe substanțe interzise.
Deși fusese arestat preventiv, ulterior a fost plasat sub control judiciar.
Polițiștii solicită sprijinul populației pentru identificarea bărbatului, fotografia acestuia fiind publicată pe site-ul Poliției Române.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...