A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a marcat 63 de ani de activitate printr-o serie de manifestări organizate sub egida „Zilele Universității”. Momentul central al aniversării a fost ședința festivă desfășurată vineri, 6 martie, în cadrul căreia au fost prezentate principalele rezultate și direcții de dezvoltare ale instituției.
În cadrul festivității, Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a transmis un mesaj prin intervenție online. Acesta a subliniat importanța educației în dezvoltarea societății.
Activitatea și rezultatele instituției au fost prezentate de Gabriela Prelipcean, ordonator de credite al universității, care a preluat conducerea instituției după numirea lui Mihai Dimian la conducerea Ministerului Educației. Aceasta a evidențiat creșterea activității de cercetare și investițiile realizate în infrastructura universitară.
La ședința festivă au participat și reprezentanți ai administrației locale și județene, care au subliniat importanța colaborării dintre mediul universitar și autoritățile publice pentru dezvoltarea comunității.
De asemenea, la eveniment a fost prezent și inspectorul școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Ciprian Anton.
Manifestarea a evidențiat evoluția Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și rolul acesteia în dezvoltarea mediului academic și a comunității locale.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...