A7 Bacău – Pașcani, lucrări în grafic
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Ziua Medicului Veterinar, sărbătorită anual pe 15 mai, este marcată anul acesta de nemulțumiri și incertitudine în rândul medicilor veterinari concesionari din județul Suceava. Reprezentanții profesiei spun că situația este fără precedent, după ce zeci de cabinete veterinare din mediul rural și-au suspendat activitatea din cauza expirării contractelor cu statul.
Președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, doctorul Petrea Dulgheru, afirmă că aceasta este cea mai tristă zi de 15 mai din istoria medicilor veterinari concesionari din mediul rural. Potrivit acestuia, 47 de cabinete veterinare din județ au deja activitatea închisă oficial, iar alte 21 urmează să își suspende activitatea începând cu data de 16 iunie, după expirarea contractelor existente. Doctorul Petrea Dulgheru susține că problema afectează majoritatea medicilor concesionari atât din județul Suceava, cât și din întreaga țară.
„În momentul de față, 70% din medicii concesionari din județ, dar și din România, nu au salarii, nu au contract cu Direcțiile Sanitare Veterinare și au activitatea blocată”
a transmis președintele CMV Suceava.
Reprezentanții medicilor veterinari acuză Autoritatea Națională Sanitar Veterinară că nu a demarat la timp procedurile de licitație necesare pentru continuarea activității. În semn de protest și solidaritate față de colegii afectați, organizatorii au decis să renunțe în acest an la evenimentele festive dedicate Zilei Medicului Veterinar. Potrivit conducerii Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, atmosfera din sistem este una dominată de îngrijorare și nesiguranță.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A7 Bacău – Pașcani au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 77%. În această perioadă, muncitorii se ocupă de amenajarea...
Comunele din România ar putea trece printr-o reorganizare administrativă, iar unele primării ar putea dispărea. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că reform...
Drumurile județene afectate de inundațiile devastatoare din zona Broșteni vor fi modernizate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județea...
Descinderi la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase ma...
Un biciclist și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui grav accident feroviar. Tragedia s-a produs pe linia de cale ferată Pașcani–Roman, unde trenul C...
Percheziții la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. Anchetatorii au descins marți dimineață în mai multe birouri din spital, inclusiv pe cel al managerulu...