Breaking  News
Burse pentru mentorat și activități extracurriculare

Burse pentru mentorat și activități extracurriculare

Andreea Nistor
16 aprilie 2026
277 vizualizari

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, propune introducerea unui nou mecanism de acordare a burselor pentru studenți, bazat pe implicarea acestora în activități extracurriculare. Una din aceste activități este mentoratul colegilor mai tineri aflați în risc de abandon universitar. Inițiativa a fost discutată cu reprezentanții organizațiilor studențești și cu rectorii universităților, care și-au exprimat acordul pentru implementarea acesteia.

Potrivit ministrului, studenții din ani mai mari ar putea primi burse dacă se implică în sprijinirea celor din anul I, în special a celor care întâmpină dificultăți de adaptare la mediul universitar. Măsura vine în contextul preocupărilor legate de abandonul universitar și are ca scop crearea unui sistem de sprijin între colegi, bazat pe experiență și solidaritate.

Mihai Dimian a subliniat necesitatea unei schimbări de mentalitate în ceea ce privește rolul burselor, făcând referire la modele din alte state, unde implicarea în viața academică și în activități de voluntariat este parte integrantă a parcursului educațional. În acest sens, bursele nu ar urma să fie condiționate de muncă propriu-zisă, ci de contribuția la comunitatea universitară. 

Reprezentanții sistemului universitar consideră că această abordare ar putea contribui atât la reducerea abandonului, cât și la consolidarea relațiilor dintre studenți. În același timp, inițiativa deschide o perspectivă diferită asupra rolului educației, în care sprijinul reciproc și implicarea devin la fel de importante ca performanța academică.

Comentarii
#0

Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!

Distribuie
Citește și...

Bucovina, promovată la București

Județul Suceava își promovează oferta turistică la Târgul Internațional de Turism VIA MOLDAVIA, organizat în perioada 26–28 octombrie, la Palatul...

27 octombrie 2026
60
0

PSD împarte cartonașe roșii

La PSD Suceava se pregătește o ședință cu miză politică pentru viceprimarul Dan Ioan Cușnir și consilierul local Roxana Ciornei. Poziționarea celor doi față de deciziile...

27 octombrie 2026
61
0