Medicul gastroenterolog Dorin Achiței a demisionat din Consiliul Local
Consiliul Local Suceava va avea o nouă componență. Medicul gastroenterolog Dorin Achiței, consilier local din partea PSD, și-a depus demisia marți, 27 octombrie, la doi a...
Consiliul Județean a aprobat, marți, în ședință extraordinară, în unanimitate, studiul de fezabilitate pentru noul terminal T3 al Aeroportului Internațional “Ștefan cel Mare” Suceava.
În cadrul ședinței, președintele Șoldan a arătat că extinderea aeroportului este absolut necesară deoarece fluxul anual de pasageri a ajuns la 800.000 și se prognozează o creștere la peste 1 milion de pasageri pe an. De asemenea, șeful administrației județene a declarat că la acest moment se derulează negocieri cu încă o companie aeriană pentru alocarea unei aeronave aeroportului din Suceava. Acesta și-a exprimat speranța că licitația de execuție va fi adjudecată „de un constructor serios” și lucrările vor fi finalizate în 3 ani. Oportunitatea și complexitatea proiectului de modernizare au fost subliniate și de consilierul PNL Vasile Tofan, mai ales din perspectiva faptului că lucrările se vor derula fără a fi afectată funcționarea aeroportului.
“Modernizarea și extinderea aeroportului, care deservește atât județele Suceava, Botoșani și Neamț, cât și regiunea Cernăuți din Ucraina urmăreşte construirea unui nou terminal de pasageri, conceput „după un model modern și flexibil”, care va duce la dezvoltarea de noi rute aeriene, creșterea atractivității turistice a regiunii, atragerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă.”
a declarat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan.
Noul terminal, de 10.500 de metri pătrați, împreună cu aerogara actuală și terminalul T2 însumează aproximativ 13.000 de metri pătrați. Procedura de licitație pentru noul terminal va fi lansată la începutul lunii ianuarie. Proiectul prevede un termen de patru luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuția lucrărilor. Fondurile pentru investiție, de aproximativ 60 de milioane de euro, vor fi alocate din bugetul Consiliului Județean.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Consiliul Local Suceava va avea o nouă componență. Medicul gastroenterolog Dorin Achiței, consilier local din partea PSD, și-a depus demisia marți, 27 octombrie, la doi a...
Județul Suceava își promovează oferta turistică la Târgul Internațional de Turism VIA MOLDAVIA, organizat în perioada 26–28 octombrie, la Palatul...
La PSD Suceava se pregătește o ședință cu miză politică pentru viceprimarul Dan Ioan Cușnir și consilierul local Roxana Ciornei. Poziționarea celor doi față de deciziile...
Un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața duminică seară, într-un accident rutier produs la trecerea de pietoni din zona blocului turn de la Fălticeni. Din pri...
Doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 33 de ani, au fost transportați de urgență la spital, în urma unui incident grav produs la târgul de cai di...
Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier grav, produs duminică dimineață, în jurul orei 04:00, pe un drum din satul Davideni, comuna Țib...