Medicul gastroenterolog Dorin Achiței a demisionat din Consiliul Local
Consiliul Local Suceava va avea o nouă componență. Medicul gastroenterolog Dorin Achiței, consilier local din partea PSD, și-a depus demisia marți, 27 octombrie, la doi a...
Aproximativ 500 de persoane, cadre didactice, personal din învățământul superior și studenți, au participat miercuri, 25 februarie 2026, la un protest organizat în fața Palatului Cotroceni, pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile de austeritate adoptate în domeniul educației. Acțiunea a fost inițiată de Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, alături de celelalte federații sindicale din sistem.
Manifestanții s-au adunat în intervalul 11:30–12:00 în zona statuii Leu, de pe bulevardul Geniului, iar protestul propriu-zis s-a desfășurat între orele 12:00 și 13:30, fiind urmat de defilarea participanților până la ora 14:00.
La manifestație, s-au alăturat și reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, care au criticat ceea ce consideră a fi o subfinanțare constantă a educației și intențiile de diminuare a bugetelor alocate învățământului superior și Ministerului Educației și Cercetării. Studenții au atras atenția asupra efectelor pe termen lung ale unor eventuale reduceri ale cifrei de școlarizare sau ale finanțării universităților.
Principalele revendicări ale protestatarilor au vizat revenirea la norma didactică stabilită anterior prin Legea învățământului preuniversitar, reducerea numărului de elevi din clase la nivelurile anterioare măsurilor de austeritate și plata orelor suplimentare în funcție de nivelul studiilor, nu la nivelul unui muncitor necalificat. Sindicaliștii au solicitat, totodată, menținerea sistemului de burse pentru elevi și studenți.
Nemulțumirile sunt amplificate și de proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile fiscal-bugetare, prin care Guvernul propune reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor la 500 de lei brut lunar în anul 2026. În prezent, indemnizația este plafonată la aproximativ 950 de lei brut pe lună, nivel stabilit în raport cu salariul minim din 2018.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Consiliul Local Suceava va avea o nouă componență. Medicul gastroenterolog Dorin Achiței, consilier local din partea PSD, și-a depus demisia marți, 27 octombrie, la doi a...
Județul Suceava își promovează oferta turistică la Târgul Internațional de Turism VIA MOLDAVIA, organizat în perioada 26–28 octombrie, la Palatul...
La PSD Suceava se pregătește o ședință cu miză politică pentru viceprimarul Dan Ioan Cușnir și consilierul local Roxana Ciornei. Poziționarea celor doi față de deciziile...
Un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața duminică seară, într-un accident rutier produs la trecerea de pietoni din zona blocului turn de la Fălticeni. Din pri...
Doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 33 de ani, au fost transportați de urgență la spital, în urma unui incident grav produs la târgul de cai di...
Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier grav, produs duminică dimineață, în jurul orei 04:00, pe un drum din satul Davideni, comuna Țib...