Breaking  News
Sucevenii cu familii numeroase vor plăti mai puțin pentru salubritate

Sucevenii cu familii numeroase vor plăti mai puțin pentru salubritate

Simona Samoilă
30 ianuarie 2026
325 vizualizari

Miercuri, 28 ianuarie, Consiliul Local Suceava a aprobat limitarea taxei de salubrizare la maximum 100 de lei pe lună pentru familiile cu mai mult de patru persoane. În cadrul ședinței, viceprimarul Ioan Dan Cușnir a explicat că familiile de până la patru membri vor plăti în continuare taxa stabilită anterior.

Ședința Consiliului Local Suceava a fost dedicată aprobării proiectului de plafonare a taxei de salubrizare. 

Astfel, familiile cu mai mult de patru persoane vor plăti maxim 100 de lei pe lună, adică 1.200 de lei pe an, în timp ce familiile cu până la patru membri rămân la taxa stabilită anterior. Însa pentru  suceveni această limitare a taxei, reprezintă încontinuare un ,,of,,. Viceprimarul a explicat că această modificare completează Hotărârea Consiliului Local nr. 324/2025, respectând principiul proporționalității și evitând interpretările diferite în aplicarea regulamentului. Dezbaterile au fost scurte, fără intervenții din partea consilierilor locali, iar decizia va intra în aplicare imediat, aducând un beneficiu direct familiilor mai numeroase din Suceava.

Comentarii
#0

Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!

Distribuie
Citește și...

Bucovina, promovată la București

Județul Suceava își promovează oferta turistică la Târgul Internațional de Turism VIA MOLDAVIA, organizat în perioada 26–28 octombrie, la Palatul...

27 octombrie 2026
60
0

PSD împarte cartonașe roșii

La PSD Suceava se pregătește o ședință cu miză politică pentru viceprimarul Dan Ioan Cușnir și consilierul local Roxana Ciornei. Poziționarea celor doi față de deciziile...

27 octombrie 2026
61
0