(Video) Anchetă la Botoșenița Mare, după prăbușirea unei drone. O femeie...
Criminaliștii, specialiștii SRI și procurorii au ajuns la Botoșenița Mare, în zona în care o dronă s-a prăbușit. Anchetatorii au restricționat perimetrul și d...
Cinci adolescenți de 16 ani din Constanța sunt cercetați de polițiști după ce, în noaptea de 5 august, ar fi furat mai multe băuturi alcoolice și nealcoolice dintr-o stație de carburanți din comuna Vama, județul Suceava. Tinerii se aflau în zonă pentru o tabără de vară, iar situația a fost sesizată de administratorul stației.
Polițiștii au fost sesizați în dimineața zilei de 5 august, în jurul orei 8:30, după ce administratorul unei unități comerciale a reclamat dispariția mai multor băuturi dintr-un frigider aflat în incintă. Din primele verificări a rezultat că sistemul de închidere a fost forțat, fără ca frigiderul să fie deteriorat, iar din interior au fost luate mai multe sticle și doze.
Ancheta a dus la identificarea a cinci suspecți, toți în vârstă de 16 ani și domiciliați în municipiul Constanța. Adolescenții au fost găsiți la o pensiune din Vatra Moldoviței, unde participau la o tabără de vară.
Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi recunoscut că au părăsit pensiunea în timpul nopții și s-au deplasat la stația de carburanți din Vama, de unde ar fi luat băuturile.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz. Părinții minorilor au fost informați despre situație și și-au exprimat disponibilitatea de a acoperi prejudiciul.
După finalizarea anchetei, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru dispunerea măsurilor legale.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Criminaliștii, specialiștii SRI și procurorii au ajuns la Botoșenița Mare, în zona în care o dronă s-a prăbușit. Anchetatorii au restricționat perimetrul și d...
O dronă a fost găsită în zona Botoșănița Mare, după ce aparatul de zbor s-ar fi prăbușit într-un lan de porumb. Potrivit informațiilor preliminare, în...
Alertă în nordul județului Suceava. O dronă care a pătruns în spațiul aerian al României și a ajuns în zona Calafindești–Botoșanița s-a prăb...
Botoșănenii au primit sâmbătă după amiază mesaje RO-Alert pe telefoane. O nouă alertă privind posibilitatea unor drone în spațiul aerian al țării noas...
O femeie de 62 de ani a căzut într-o fântână, sâmbătă după amiază, în localitatea Dealu, comuna Zvoriștea. Salvatorii apelați prin 112 au in...
Cetatea a făcut spectacol pe Areni în confruntarea cu SCM Râmnicu Vâlcea. Echipa pregătită de Petre Grigoraș s-a impus categoric, cu 4-0, la capătul unu...