Patru persoane, printre care și un copil, la spital după un accident rut...
Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier, sâmbătă seară, la intrarea în comuna Bosanci, județul Suceava. Potrivit primelor date d...
Un fost angajat al unui institut de cercetare, în vârstă de 70 de ani, a fost găsit mort într-un apartament din cartierul Nicolina, municipiul Iași.
Salvatorii au fost alertați de administratorul blocului, după ce acesta a simțit un miros puternic de putrefacție pe scara imobilului.
Pompierii au intervenit de urgență și au spart ușa apartamentului, situat la etajul al treilea. În interior, bărbatul a fost găsit căzut la podea, fără semne vitale.
La fața locului au ajuns polițiștii criminaliști, împreună cu reprezentanți ai Institutului de Medicină Legală. Trupul neînsuflețit a fost preluat pentru efectuarea necropsiei, urmând ca, în urma acesteia, să fie stabilită cauza exactă a decesului.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier, sâmbătă seară, la intrarea în comuna Bosanci, județul Suceava. Potrivit primelor date d...
O nouă dronă a pătruns pe teritoriul României sâmbătă dimineață. Aparatul ar fi fost detectat de radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) în juru...
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, vineri la amiază, pe o stradă din comuna Bogdănești, județul Suceava. Impactul s-a produs, potrivit mart...
O dronă rusească care a pătruns în spațiul aerian al României a fost doborâtă vineri, în jurul orei 11:00, în sudul județului Buzău. Potrivi...
Un camion încărcat cu ciment a fost lovit de trenul Suceava – Mangalia, joi seară, puțin după ora 22:00, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre Săcuieni-...
Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața, joi seară, după ce buldoexcavatorul pe care îl conducea a fost lovit de trenul accelerat Iași – Timișoara, în...