Patru răniți, în urma unui accident rutier, la Vicovu de Sus
Salvatorii au fost alertați în noaptea dinspre miercuri spre joi, puțin după miezul nopții. Un accident rutier cu două autoturisme implicate în impact s-a sol...
Un copil de doar cinci ani a fost grav rănit, luni seară, după ce a fost lovit de un motocross, pe strada 1 Decembrie 1918 din comuna Vadu Moldovei.
Salvatorii au fost alertați prin 112, iar, potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în timp ce copilul traversa strada fără să se asigure. Motocicleta, care venea dinspre strada Ion Dragoslav către DN2 Vadu Moldovei, l-a lovit pe copil.
Micuțul a fost găsit în stop cardio-respirator de medicii ajunși la fața locului. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp de aproape o oră, medicii au fost nevoiți să declare decesul.
La ghidonul motocrossului se afla un adolescent în vârstă de 15 ani, care, potrivit polițiștilor, nu avea permis de conducere. Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Poliția a deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragicul incident, soldat cu decesul copilului în vârstă de cinci ani.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Salvatorii au fost alertați în noaptea dinspre miercuri spre joi, puțin după miezul nopții. Un accident rutier cu două autoturisme implicate în impact s-a sol...
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, răspunde ferm informațiilor apărute în spațiul public privind proiectul de modernizare a Parcului Șipote. Edilul...
Au fost făcuți primii pași concreți pentru modernizarea și amenajarea Parcului Șipote din municipiul Suceava. Contractul pentru începerea lucrărilor a fost semnat,...
Primarul din Mitocu Dragomirnei a scăpat de măsura arestului la domiciliu. Radu Reziuc a petrecut mai bine de șapte luni în arest la domiciliu, după ce, la în...
Un medic stomatolog a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru obținerea ilegală de fonduri în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în peri...
Premierul demis Ilie Bolojan ar putea ajunge miercuri, 26 august, la Iași. Acesta ar urma să fie audiat de procurorii DNA în dosarul în care Cristina Trăilă,...