Patru persoane, printre care și un copil, la spital după un accident rut...
Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier, sâmbătă seară, la intrarea în comuna Bosanci, județul Suceava. Potrivit primelor date d...
Rezultatele probelor biologice recoltate în urma accidentului provocat de directorul APIA Suceava, Eugen Mogoș, arată că acesta se afla în stare de ebrietate în momentul producerii evenimentului rutier. Analizele au indicat o alcoolemie de aproximativ 1,8 g/l alcool pur în sânge la prima probă și circa 1,7 g/l la cea de-a doua probă.
Potrivit anchetatorilor, Eugen Mogoș ar fi pătruns cu mașina de serviciu pe contrasens, la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Spătărești, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani.
După producerea accidentului, directorul APIA ar fi refuzat testarea cu aparatul etilotest, invocând faptul că nu se simțea bine. Atât acesta, cât și celălalt șofer implicat în accident au fost transportați la Spitalul Municipal Fălticeni pentru îngrijiri medicale și recoltarea de probe biologice.
În prezent, Eugen Mogoș este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier, sâmbătă seară, la intrarea în comuna Bosanci, județul Suceava. Potrivit primelor date d...
O nouă dronă a pătruns pe teritoriul României sâmbătă dimineață. Aparatul ar fi fost detectat de radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) în juru...
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, vineri la amiază, pe o stradă din comuna Bogdănești, județul Suceava. Impactul s-a produs, potrivit mart...
O dronă rusească care a pătruns în spațiul aerian al României a fost doborâtă vineri, în jurul orei 11:00, în sudul județului Buzău. Potrivi...
Un camion încărcat cu ciment a fost lovit de trenul Suceava – Mangalia, joi seară, puțin după ora 22:00, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre Săcuieni-...
Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața, joi seară, după ce buldoexcavatorul pe care îl conducea a fost lovit de trenul accelerat Iași – Timișoara, în...