(Video) Anchetă la Botoșenița Mare, după prăbușirea unei drone. O femeie...
Criminaliștii, specialiștii SRI și procurorii au ajuns la Botoșenița Mare, în zona în care o dronă s-a prăbușit. Anchetatorii au restricționat perimetrul și d...
Elevii și cadrele didactice ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava au marcat Ziua marelui poet printr-o serie de activități dedicate operei și personalității celui care rămâne un simbol al identității naționale. Alături de comunitatea școlară s-a aflat și Asociația de părinți, care a susținut desfășurarea evenimentelor organizate cu prilejul acestei zile emblematice.
De la cei mai mici elevi, până la cei de liceu, toți au fost implicați în activități menite să omagieze moștenirea culturală a lui Mihai Eminescu. În curtea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, liceenii au împodobit un copac inspirat din literatura eminesciană, decorat cu fragmente din poeziile marelui poet.
Versurile alese au reflectat preferințele elevilor: pentru unii, poeziile de dragoste, pentru alții, creațiile dedicate naturii.
Elevii au vorbit despre importanța lui Mihai Eminescu atât pentru formarea lor, cât și pentru identitatea națională, subliniind rolul poetului ca reper al culturii românești.
Printre activități s-a numărat și un concurs de caligrafie, în cadrul căruia elevii au învățat să țină condeiul în mână și să scrie într-un stil inspirat de epoca eminesciană. La final, participanții au primit diplome, păstrate cu grijă ca amintire a experienței și a valorii educative a acestei zile.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Criminaliștii, specialiștii SRI și procurorii au ajuns la Botoșenița Mare, în zona în care o dronă s-a prăbușit. Anchetatorii au restricționat perimetrul și d...
O dronă a fost găsită în zona Botoșănița Mare, după ce aparatul de zbor s-ar fi prăbușit într-un lan de porumb. Potrivit informațiilor preliminare, în...
Alertă în nordul județului Suceava. O dronă care a pătruns în spațiul aerian al României și a ajuns în zona Calafindești–Botoșanița s-a prăb...
Botoșănenii au primit sâmbătă după amiază mesaje RO-Alert pe telefoane. O nouă alertă privind posibilitatea unor drone în spațiul aerian al țării noas...
O femeie de 62 de ani a căzut într-o fântână, sâmbătă după amiază, în localitatea Dealu, comuna Zvoriștea. Salvatorii apelați prin 112 au in...
Cetatea a făcut spectacol pe Areni în confruntarea cu SCM Râmnicu Vâlcea. Echipa pregătită de Petre Grigoraș s-a impus categoric, cu 4-0, la capătul unu...