Patru persoane, printre care și un copil, la spital după un accident rut...
Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier, sâmbătă seară, la intrarea în comuna Bosanci, județul Suceava. Potrivit primelor date d...
41 de senatori ai opoziției au depus, la Senat, o moțiune simplă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan. Documentul vizează politicile din domeniul educației și modul în care sunt sprijiniți studenții, într-un context marcat de creșterea costurilor de trai.
Moțiunea simplă, intitulată „Educația între avarie și abandon. Cum sunt transformați studenții în colateral bugetar”, a fost inițiată de senatori din AUR și PACE – Întâi România și a fost depusă în plenul Senatului. Aceștia au pus accent pe faptul, că viața de student în anul 2026 nu e ușoară și că la ora actuală în România, un student are nevoie de peste 2.000 de lei pe lună pentru a-și acoperi cheltuielile minime, însă sprijinul statului acoperă mai puțin de jumătate din această sumă. Prin acest demers, inițiatorii solicită recunoașterea costurilor reale ale vieții de student, reanalizarea sistemului de burse și numirea unui ministru al Educației cu mandat deplin, precizând că moțiunea urmărește asumarea responsabilității politice, fără a produce efecte juridice imediate.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Două autoturisme au fost implicate într-un grav accident rutier, sâmbătă seară, la intrarea în comuna Bosanci, județul Suceava. Potrivit primelor date d...
O nouă dronă a pătruns pe teritoriul României sâmbătă dimineață. Aparatul ar fi fost detectat de radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) în juru...
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, vineri la amiază, pe o stradă din comuna Bogdănești, județul Suceava. Impactul s-a produs, potrivit mart...
O dronă rusească care a pătruns în spațiul aerian al României a fost doborâtă vineri, în jurul orei 11:00, în sudul județului Buzău. Potrivi...
Un camion încărcat cu ciment a fost lovit de trenul Suceava – Mangalia, joi seară, puțin după ora 22:00, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre Săcuieni-...
Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața, joi seară, după ce buldoexcavatorul pe care îl conducea a fost lovit de trenul accelerat Iași – Timișoara, în...