(Video) Cetatea 1932 Suceava, victorie spectaculoasă în fața liderului C...
Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie spectaculoasă în fața liderului CSM Slatina, scor 2-0, într-o partidă care a confirmat forma bună a echipei pregătit...
Sfânta Lumină, care s-a pogorât sâmbătă la Mormântul Învierii din Ierusalim, a ajuns și la Suceava în urmă cu puțin timp. Lumina Harică a fost așteptată de numeroși preoți din eparhiile județului Suceava, dar și de clerici veniți de la mare distanță, din Ucraina, special pentru a o prelua.
O aeronavă care a decolat de pe Aeroportul Otopeni a adus Lumina Sfântă la Suceava. Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost prezent la acest moment de bucurie, la primirea Luminii Harice pe Aeroportul din Suceava, alături de alți credincioși care au dorit să ia parte la eveniment.
Delegațiile sosite la Suceava vor distribui Lumina Harică în protopopiatele din întreg județul Suceava, de unde credincioșii o vor primi la miezul nopții, în cadrul slujbelor de Înviere oficiate în bisericile ortodoxe.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie spectaculoasă în fața liderului CSM Slatina, scor 2-0, într-o partidă care a confirmat forma bună a echipei pregătit...
Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări ar fi primit sume de bani de la mai multe persoane pentru a influența examinatori din subordine, astfel încât...
Balul Bobocilor este tema ediției de sâmbătă, 24 octombrie a.c., a emisiunii „Tineri pentru tineri”, difuzată de postul nostru, Bucovina TV Regional, de...
Aproape 800 de elevi și profesorii au fost premiați de Consiliul Județean Suceava pentru rezultatele obținute la olimpiadele școlare. Festivitatea a avut loc la Suceava ș...
Compania Națională de Investiții Rutiere a emis un certificat constatator pozitiv pentru un lot al Autostrăzii A8, deși proiectarea înregistrează întârz...
Autostrada A7, care va lega Moldova de sudul țării, avansează spre Pașcani. Primii 49 de kilometri dintre Bacău și Pașcani ar putea fi deschiși circulației până la...