Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
Sofia Vicoveanca împlinește astăzi 85 de ani. Născută în urmă cu 85 de ani în Toporăuți, în ținutul Cernăuți, artista și-a legat numele de Bucovina și a devenit una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară românească. Cariera sa a început în urmă cu mai bine de șase decenii, iar cântecele culese din Bucovina au ajuns la generații întregi de români.
Sofia Vicoveanca s-a născut pe 23 septembrie 1941, în Toporăuți, localitate aflată astăzi în Ucraina. La naștere a primit numele de Sofia Fusa. A fost unul dintre cei patru copii ai familiei Gheorghe și Veronica Fusa. Copilăria artistei a fost marcată de refugiul familiei și de despărțirea de tatăl său, luat prizonier după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia a ajuns în zona Vicovu de Sus, apoi familia s-a stabilit în Vicovu de Jos, locul în care și-a petrecut copilăria. De aici avea să vină și numele care avea să o facă celebră. După absolvirea Școlii Populare de Artă din Suceava, în 1959 a fost angajată, prin concurs, ca solistă a Ansamblului de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Numele de scenă Sofia Vicoveanca a fost ales pornind de la locul în care a copilărit. În 1965 a apărut primul său disc, iar de-a lungul carierei a înregistrat cântece pentru radio, televiziune și case de discuri. Din 1998 este solistă a Ansamblului „Rapsozii Botoșanilor”. Sofia Vicoveanca a dus cântecul și tradițiile Bucovinei pe scene din țară și din străinătate. A cules și a valorificat folclor muzical din această zonă, contribuind la păstrarea unor cântece și obiceiuri transmise din generație în generație. Pentru activitatea sa artistică a primit numeroase distincții și ordine, printre care Ordinul Național „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, în 2004. Astăzi, la 85 de ani, Sofia Vicoveanca rămâne una dintre vocile reprezentative ale cântecului popular bucovinean.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
Facturi mai mici la apă și canalizare, promisiune lansată chiar în ziua schimbării directorului ACET. Lorand Ercse anunță că vrea să găsească soluții pentru reducer...
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a depășit, în doar nouă luni, traficul înregistrat pe tot parcursul anului 2025. Peste 815.000...
La alegeri, toți cer votul sucevenilor. Când vine momentul să răspundă prin propriul vot, cetățenii au dreptul să întrebe: unde sunteți? Afișul îi aduc...
Reducerea abonamentului pentru parcările de reședință de la 500 la 100 de lei rămâne o prioritate pentru Partidul Social Democrat Suceava. Reprezentanții formațiuni...
PNL începe retragerea de la guvernare. Angelica Fădor și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și anunță că susține...