(Video) Anchetă la Botoșenița Mare, după prăbușirea unei drone. O femeie...
Criminaliștii, specialiștii SRI și procurorii au ajuns la Botoșenița Mare, în zona în care o dronă s-a prăbușit. Anchetatorii au restricționat perimetrul și d...
Mihai Dimian, noul ministru al Educației și Cercetării, a transmis că a fost aprobat memorandumul inițiat de Ministerul Educației și Cercetării, prin care vor putea fi scoase la concurs peste 400 de posturi necesare pentru punerea în funcțiune a 23 de creșe aflate în curs de finalizare.
Este vorba despre creșe care vor putea primi aproximativ 1.300 de copii din 18 județe ale țării.
„Direcțiile de acțiune ale Ministerului Educației și Cercetării se regăsesc în Programul de guvernare aprobat de Parlament în iunie 2025. Dincolo de prevederile acestui program, cred că în Educație este nevoie de mai mult dialog, mai multă empatie și corectitudine între toți cei care pot influența rezultatul final: profesori, elevi și studenți, părinți, sindicate și reprezentanți ai administrației publice”, a scris Dimian pe pagina sa de socializare.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Criminaliștii, specialiștii SRI și procurorii au ajuns la Botoșenița Mare, în zona în care o dronă s-a prăbușit. Anchetatorii au restricționat perimetrul și d...
O dronă a fost găsită în zona Botoșănița Mare, după ce aparatul de zbor s-ar fi prăbușit într-un lan de porumb. Potrivit informațiilor preliminare, în...
Alertă în nordul județului Suceava. O dronă care a pătruns în spațiul aerian al României și a ajuns în zona Calafindești–Botoșanița s-a prăb...
Botoșănenii au primit sâmbătă după amiază mesaje RO-Alert pe telefoane. O nouă alertă privind posibilitatea unor drone în spațiul aerian al țării noas...
O femeie de 62 de ani a căzut într-o fântână, sâmbătă după amiază, în localitatea Dealu, comuna Zvoriștea. Salvatorii apelați prin 112 au in...
Cetatea a făcut spectacol pe Areni în confruntarea cu SCM Râmnicu Vâlcea. Echipa pregătită de Petre Grigoraș s-a impus categoric, cu 4-0, la capătul unu...